Cu chipul blând, cu ochii calzi,

Adeseori, lung mă priveai,

Dar pe furiș… timid ca un copil.

De te zăream, te fâstâceai.

Cu glasul tremurând, în șoaptă,

Să nu te-audă altă lume,

Îmi povesteai… eu, cu dorință,

Tânjeam s-ascult ce îmi vei spune.

Cu suflet bun și-atât de darnic,

Mărinimos cum altul nu-i,

Veneai agale la-ntâlnire.

Acum mă lași a nimănui.

Unde-au rămas acele clipe

Și cum de s-au pierdut pe veci?

De ce-ai plecat, luând cu tine

Sufletul meu? Pe unde pleci?

Mă rog ca o minune să te-aducă

În viața mea, să te întorci senin,

Cu voioșie să mă cauți iarăși.

E-un vis fugar… și doar un chin.

Tot ce era frumos în viața noastră

S-a risipit, mare-i durerea

Pe care-o simt, mă seacă de suflare,

Îmi curmă viața,-mi ia puterea.

No Comments

Leave a Comment