Cândva plin de senin era în al tău zâmbet,

Cândva mă înfruptam cu-al dragostei descântec.

Cândva mă bucurai venind să mă-ntâlnești,

Cândva, dar acum viața-mi dorești s-o risipești.

Cândva era doar soare, lumină-n traiul nostru,

Cândva mă ispiteai, dar nu-i mai văd vieții rostul.

Cândva m-acopereai cu calde sărutări,

Cândva… acum pierdută-s, cătând în depărtări.

Cândva doar fericire simțeam când ne-ntâlneam,

Cândva nerăbdătoare, pe seară te-așteptam.

Cândva fugeam cu grabă la tren, să îl mai prind,

Cândva mă așteptai, cu drag să te cuprind.

Cândva sub cerul liber și în bătaia lunii,

Cândva ne alina chiar tunetul furtunii.

Cândva veneai grăbit, dorind să mă iubești,

Cândva vorbeam de toate, acum mă părăsești.

Cândva erai prieten, iubit și partener,

Cândva iubirea noastră ne-apropia de cer.

Cândva mă-mbrățișai atât de doritor,

Cândva mă încalzeai, acum mă pierd de dor…

No Comments

Leave a Comment